O autospecială a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București aduce în Capitală o gravidă de 16 ani cu probleme, preluată din Pantelimon, unde tânără a fost adusă de o ambulanță din județul Călărași.
Autospeciala de transport persoane și victime multiple a ISU București a pornit, duminică seară, spre comuna Sărulești din județul Călărași, unde trebuia să întâlnească o ambulanță din Călărași pentru a prelua o tânără de 16 ani însărcinată care necesita asistență medicală, a precizat pentru MEDIAFAX reprezentantul ISU București, Adrian Marin.
Echipajul ISU București, format din paramedici și un medic, a pornit pe DN3 spre Sărulești, dar pe raza localității Pantelimon, a întâlnit ambulanța care a reușit să ajungă cu tânăra în acea zonă, făcându-se astfel preluarea pacientei.
Tânăra a fost consultată și este transportată la Spitalul Cantacuzino din Capitală.